„Zeii înşişi” este scris în două cadre spaţiale: pământul şi un univers paralel. Cele două spaţii ajung să comunice prin crearea unei pompe. Pompa pare paradisul: ea produce cea mai bună formă de energie, inepuizabilă şi nepoluantă. Totuşi, unde a fost întâlnită vreodată perfecţiunea? În timp schimbul de energie dintre cele două planete va afecta Soarele, care va distruge Pământul. Creatorul pompei n-ar recunoaşte niciodată răul produs şi tocmai de aceea o serie de orgolii rănite şi dorinţe neîmplinite se înfruntă, fiind mai presus de binele planetei.